Am luat pozele caci ma raneau uneori, imi provocau un plans isteric si le-am ars. Flacara mistuitoare imi alina sufletul. Apoi le-am simtit lipsa. Imi era dor de golul si durerea din suflet atunci cand le simteam. Acum nu mai sunt decat rame goale. Nimic umplut cu praf.
Apa fierbinte, clocotind. Picaturi ce ardeau pe pielea mea.
-Ma doare, am spus! Dar voi continua!
Am admirat florile fragede si gratioase. Le iubeam. Le-am udat din tot sufletul si cateva lacrimi s-au scurs pe obrajii mei si au alinat durerea mortii.
Mi-e dor sa ating petalele fine si colorate in lumina soarelui, mi-e dor sa ating cu buzele mele uscate de atata distrugere tulpinile pline de viata. A ramas in urma doar pamant.
O carte pe etajera. Ultimele pagini inca pastreaza urmele degetelor mele. Literele micute si delicate mi s-au impregnat pe piele, iar filele gingase mi-au spus povesti necunoscute.
-Sa incepi, iubire! Si sa termini. Am abandonat cartea intr-un colt caci ajunsesem la finalul ei. Nu imi mai putea oferi nimic. I-am rupt paginile una cate una. Am aruncat coperta pe geamul deschis, in noapte, iar foile mele pierdute le-am taiat, le-am rupt in mii de bucatele, le-am mototolit si le-am imprastiat prin camera. Alte cateva lacrimi. What's wrong with me?
Somn adanc si apoi trezire brusca dintr-un vis ravasitor. Pasesc cu picioarele goale pe parchetul rece si caut ghemotoacele de hartie. Ma asez in genunchi si caut sa descifrez macar un cuvant din ceea ce a fost.
-Hey, Scott,let's go out tonight! I feel like dancing. Mergem incet unul langa altul. Vorbim, zambim, dansam, radem si suntem prinsi intr-un joc. Imi indeplineste orice dorinta caci doar de asta suntem prieteni. Ii vorbesc despre iubire si atingerea absolutului. Eu ma gandesc la acel cineva perfect, el se gandeste la mine. Il privesc incet si incerc sa descifrez ce ascund ochii lui. Simt ca ar vrea mai mult. Ma indepartez si ezit.
-Trebuie sa plec, nu am prea mult timp!
Intalnirile se repeta destul de des. Stiu ce vrea, stiu ce vreau. Nu ma pot opri.
-Nu il pot rani, imi spun. Dar nu ma pot opri!
Plec din nou si asteptarea ii este inselata. As vrea sa ma intorc, dar nu pot. As vrea sa nu ne mai intalnim, dar nu pot.
August, septembrie. Soare, vara, toamna, confuzie. Ma iubea caci o simteam. Il iubeam in felul meu, dar nu il mai doream alaturi. Continuam sa ma prefac desi imi facea rau. Ma afundam in minciuna. Ma autodistrugeam. Am plecat fara sa spun.
-Ma doare, gandeam atunci, dar imi place atat de mult sa fug.
-Te-am iubit, i-am spus la o intalnire intamplatoare. Cuvintele imi ardeau pe buze. Ar fi trebuit sa plang pentru ca eu cauzasem totul, dar eram o stana de piatra care nu mai putea simti nici macar durere.
2 comentarii:
daca nu-s indiscret...cati ani ai?...nu conteaza, e doar curiozitate...
da, e legat cumva de stilul tau de a scrie!....de fapt de modul de a vedea si intelege in ultimele postari.... matur, profund, surprinzator pt varsta ta.... sunt curios ce parere-ti lasa celalalt blog: angels4soul...
Trimiteți un comentariu