Bine ne-am regasit

 Cristale fermecate aluneca usor sub forma de fulgi pufosi si acopera pamantul. Ingheata, ingheata tot, pana si sufletul ingheata. E ciudat cum se coloreaza obrajii oamenilor iarna. Intotdeauna am crezut ca roseata aceea minunata reprezinta sinceritate. Frigul aprig de afara scoate rautatea din noi. Ne acoperim cu aburi si vorbim prin limbajul corpului. Caldura din interior vrea sa zburde libera spre cer, sa declanseze o revolutie impotriva ninsorii ce invaluie orice miscare. Dansam.....Pe gheata, fara tema si ne oglindim pe suprafata lucioasa astfel incat devenim o singura fiinta cu umbrele noastre. Vapoare indepartate, de un albastru inchis, luminate de viata ce isi desfasoara cursul in spatele hublourilor, ne indeamna sa zburam spre infinit, sa ne facem bagajele si sa urcam pentru prima data in viata pe maturile fermecate ale vrajitoarelor. O atingere lenta cu calcaiul a dispozitivului magic si se declanseaza calatoria din visul de azi-noapte. Fiecare centimetru parcurs aduce cu sine briza marina. As vrea sa ma delectez cu imaginea marii ce isi striga puternic in valuri singuratea, dar sentimentele ce ma inconjoara ma ghideaza spre vaporul ce isi dezvaluie treptat secretele. Povestile marinarilor imi atrag atentia si privesc inainte, descopar viata in larg. Arunc amintiri in trecut, le ingrop in omul de zapada din fata casei. Parasesc pamantul si nu o fac singura. Am o spirala dezmatata ce ma face sa mananc flori, sa miros culori si ma duce tot asa pana la vara mea. Imi acord o clipa de reculegere caci sarea m-a facut sa stranut prea des si nu il mai pot saruta pe cel ce doreste sa ma urmeze. Privesc spre cer sau mai bine zis, in povestea mea, spre regatul spiritelor, si numar incet mogaldetele acelea aurii ce isi masoara permanent durata de viata ramasa. As vrea sa le alin si sa le conving ca traiesc o eternitate, dar eu nu ar trebui sa le inteleg, sa le aud graiul. Daca le-as vorbi as rupe magia, as distruge echilibrul,iar multe dintre ele s-ar stinge subit din dorinta de a muri eroic. Sunt triste sau sunt vesele, sunt stele ce traiesc la infinit in sufletul nostru si stele ce dispar, aducand cu ele dorinte fierbinti. As vrea sa le aduc inapoi, dorintele mele nu depind de ele. Dorintele mele depind doar de mine. A curs o lacrima rece, aproape inghetata pe cer. A mai murit o stea din inima mea. Tot inainte ar zice comandantul navei ce ma asteapta in fiecare noapte. Am promis sa revin. Unde? Pe vapor, pe cel din trecut unde am petrecut o parte semnificativa a vietii mele, nopti calde de august sub clar de luna, serii friguroase de noiembrie aproape de Polul Nord. Sau pe orice alt vapor ce ma va duce la vechea stare de spirit, reinventata cu fiecare calatorie pe mare. Aproape, atat de aproape. Ating cu degetele lungi micul geam aburit al camerei de dans. Am ajuns, sunt acolo. Ma urmezi si iti arat cu rasuflarea taiata fiecare coltisor. Dansez, dansez, dansez pana la rasarit si de atunci inainte in camera de dans, decorata cu candelabre si cortine de matase visinie. Am revazut iubirea, veselia, zambetul, fericirea si pe ei. Comandantul navei si marinarii pitici din insula Knocker. Sa te prezint sau nu? De fapt ce suntem noi? M-ai urmat caci ti-ai dorit si eu nu ti-am interzis asta. Aveam nevoie de umbre in trecut sa ma sustina si credeam ca asta vei  fi. Obosita si dornica de semiobscuritatea din cuseta ce pluteste in apa intunecata, am pornit cu un mers leganat pe coridoarele inalte si inguste ale vaporului. M-am desfatat cu buze pline udate de vinul rosu uitat in noptiera de langa pat. Te-am acceptat si mi-am dat frau liber emotiilor tinute captive. Bine ne-am regasit!