Playing the night out

It was cold and dreamy as she was, she was shivering in the warm, crowded environment.

-Drink your last glass, drink your last thoughts and try to engage in random conversations that are so far away from you.

The voices were high and sharp, men looked threatening and eager to find their way into the alcohol night. Surrounded by glasses and concepts it all seemed as an usual farewell pub meeting. She's leaving, isn't she? Poor weavy dreamer, poor idealistic person who decides to accept far less than she would want because it is all she can get.

-You couldn't say no, could you?

People embracing her, people giving her affection in a way or another, that is what she gets. Everyone touches her with their feelings and opinions, with their histories, with their regrets. A few of them touch her body because she still needs to feed herself as a normal human being. She did not succeed yet to be a whole spiritual person. 

- You crave to find the key that opens the door to your inner thoughts and feelings, the key that makes you vibrate and conquers your soul. Are you still searching?

The wind blows strongly from the sea and the door opens harshly and reveals a piece of clear sky. Some people leave, some people come. They move on with their lives, they sleep, they eat, they drink, they work. They don't feel, they don't look for that essential part in life that can take them higher and help them achieve their potential. She has got ilusions, her meals are invisible thoughts and hopes. Her hair swings in the air and she loses her scarf. Going to get it from the dirty floor she thinks about all these people's dirty souls. They would enjoy using bodies for their own selfish pleasure. Where's the purpose in that? If you can't love you must still care. Reaching out to recover the softness of her indigo material she meets a smile and stays still for a while. Eyes, lips, thoughts try to discover what it isn't supposed to be.

They leave together to check out the weather and it seems quite nice and steady at the beginning, a lovely May night, a bit chilly, but still pleasant. Maybe she likes him, maybe he likes her. 

In the end, they start playing to discover new things or she starts playing because she can't help it. The game develops each second and she starts lying to get him into the game. The stakes are too high, he doesn't seem up for playing anymore. She desires to play, she wants to see if he can raise to her expectations. She sets the rules, she has to start. She tries along the night to find this one girl to chat up to prove that she can do it in a gay club. He has to follow, he has to find someone. 

- Is it really you that wants him to do it to the end? Is it risky, is it fun?

She enjoys it. It is something new and makes her heart beat faster and faster as she thinks about the end when everything will come out and there are going to be just the two of them talking about the good time they had pretending to be something they were not.

It seems he doesn't like it, he is too straight forward for this and goes for something easier. Maybe he likes her, but he wants something simple and linear. She started off as a game as she thought she'll satisfy her need for spontaneity and she'll get him to enjoy it. She thought he'll love it. He didn't.

- You lost, he won! You lose, they win. You play, they cut. 

Where are you now, little drama queen, with your games of extraordinary masks set up on various scenes? Who do you want to impress with that thoughtful expression on your face when you know that all you want is to get the guy?

Vulnerabilitate

Miezul noptii pe strazile luminate si putin galagioase din Aberdeen aduc cu sine relaxare si ocazii nenumarate de a observa. Vremea de primavara si-a intrat in rol si aduce cu sine zile calduroase, invelite de paturi reci de vant si nopti placute.

De ce am ajuns sa descriu vremea in primele propozitii din articol? Deoarece sunt in Uk si principalul subiect de conversatie pentru a lega o cat de mica conexiune este vremea. Small talk rules in here.

Dar sa trecem treptat la subiect. Voi incepe prin a spune ca ma indreptam linistita spre casa dupa o zi obositoare de job si doua dintre filmele Scream. 

Aproape adormita si dornica de a bea un ceai fierbinte ma gandeam daca sa fiu speriata ca merg singura noaptea pentru o bucata buna de drum sau nu. Oare au inceput sa mi se para oamenii suspecti si oarecum ciudati?

Nu. Aceiasi scotieni plini de viata si putin beti, indreptandu-se spre cluburi pentru o iesire incendiara. Mi-am urmat calea si m-am bucurat de plimbarea nocturna. Aproape de casa, pe una dintre stradutele putin circulate, ce o folosesc drept scurtatura, un barbat imi atrage atentia. In fata sediului central de politie, o cladire moderna alcatuita in totalitate din sticla bleumarin si foarte inalta,se iveste fata unui barbat.

M-au trecut fiorii, dar nu, subiectul principal nu sunt eu. Vulnerabilitatea aceasta nu imi apartine mie, ci lui. Ascuns in spatele unui gard micut, acoperit de plante agatatoare, barbatul isi urma chemarea naturii relaxat.

Cum am perceput eu acesta activitate simpla si normala, doar ca executata intr-un spatiu public? As putea-o numi vulnerabilitate. Fara posibilitatea de a fi acoperiti in totalitate, fara posibilitatea de a pastra misterul, fara posibilitatea de a-si pastra si arata aroganta aceea specifica ce ii ajuta sa manipuleze si sa
placa simultan. 

Descoperiti, si practic si psihic, fata lor schiteaza un zambet de resemnare combinat cu putina rusine. Daca in mod normal ar fi fost mandri si chiar grabiti sa isi arate jucaria si sa ii prezinte abilitatile, acum se grabesc sa o ascunda. De ce va tradeaza gesturile cand totul este atat de natural? De ce aratati atat de multa vulnerabilitate?

Limbajul corpului si expresia fetei acelui barbat m-a determinat sa percep totul ca pe o dovada de vulnerabilitate.

It is thought that you have no flaws, that you are strong and protective. Poate ca trebuie sa existe si momentele voastre de vulnerabilitate, poate ca asta va face umani in spatelui zidului acela de nedoborat.

Profesoara de literatura universala

Pasiune si devotare. Cele doua cuvinte o caracterizau perfect, ceea ce indeplinea zilnic, ceea ce savarsea in timpul liber. Date concrete nu ar fi putut nimeni sa extraga din putinele momente ce le petrecea la liceu in orele de italiana sau de literatura universala. In fiecare dimineata,, pe ferestrele inalte, cu rame de lemn auriu cojit, picaturile transparente de roua se strangeau triste si alunecau in nestiire.Voci de rezonante diferite, unele mai lenese, altele mai vioaie incercau sa isi faca loc in spatiul imens din sala de clasa. Somnolenta si multa energie se contopeau la 7 si jumatate de dimineata. Sunetele stridente incercau sa se faca remarcate prin glume banale si informatii generale. Oare cum se poate umple timpul acesta, aproape irosit la liceu, decat printr-un somn linistit si profund? Poate ca unii au parte de revelatii, poate ca altii sunt inspirati de zgomote dezordonate. Cum ar fi sa visezi cu ochii deschisi, sa fii purtat in propria lume a imaginatiei pe o banca maro inconfortabila, cu scaune rigide?

-Dar, nu este nevoie, pui mic, parca se aude vocea ei groasa, dar totusi placuta din departare. Isi face intrarea in clasa indepartata mai energica decat niciodata. Uneori poate fi asemanata cu cantecul unei chitari, alteori cu valsul din salile de petreceri ale vilelor grandioase de acum un secol. Dar de unde atat de mult entuziasm, de unde atat de multa placere in vorbele sale? Nu este decat o profesoara, o persoana cu o infatisare normala. Nu ar iesi cu nimic in evidenta daca am exclude zambetul acela molipsitor, ochii sai vii ce transmit experienta, dorinta de viata si o lume ascunsa in fictiunea din carti.

Vibreaza o voce ragusita si puternica in clasa, dar dulce. Pe aripi de vant, in briza amintirilor povesteste despre Dante si a sa "Divina Comedie". Atat de entuziasmata si dornica sa ne molipseasca cu placerea ireala de a citi si de a ne transpune in rolul personajelor, ne transmite cuvinte si magie. Vocalele si consoanele sunt imbracate in miere si hranesc auzul, formeaza un drum spiralat spre infern. Mana ei imbatranita de vreme ne atinge degetele si ne poarta alaturi de Dante Alighieri printre suferintele variate ale condamnatilor. Inaintam, desi vederea ne este inlantuita de atata durere. Fiecare moment este o experienta si la final se afla Beatrice, ne-a promis vivace doamna aceea cu sufletul tanar. Purgatoriul si raiul trebuiesc strabatute in singuratea camerelor noastre, caci ora se terminase si tumultul acela de cuvinte a disparut odata cu profesoara.

 Drumul nu s-a sfarsit inca si vocea sa calda ne poarta de la literatura clasica la cea contemporana.           

-Astazi ne vom opri la Nora de Henrik Ibsen, dragele mele. O poveste atat de interesanta si umitoare ce prezinta schimbarea conditiei unei femei. Cartea aceasta minunata ne vorbeste nici mai mult, nici mai putin de consacrarea destinului Norei, o femeie ce gaseste puterea de a-si lua viata in propriile maini. In timpurile indepartate de care vorbim, iubitele mele, femeile se casatoreau mai mult din convenienta si erau la bunul plac al sotului. Sa ai curajul sa renunti la linistea familiala si sa hotarasti ca meriti mai mult a fost un adevarat act de curaj din partea Norei. Sper ca nu va plictisesc acum spre final!

 Si atunci se oprea caci nu voia sa strice misterul cartii dandu-ne prea multe detalii. Misiunea sa era sa ne determine sa citim, sa ne transmita pasiunea cartilor. Ce dar minunat sa povestesti atat de frumos si captivant. Sorbeam cuvintele si nu doream sa se opreasca, insa cateva persoane nerecunoscatoare cascau in voie, privind nerabdatoare la ceas. Cum sa atragi indiferenta si ignoranta de partea ta?  

Atunci se oprea brusc si isi interpreta propriul rol in fata clasei, exprimandu-se liber printr-o mimica a fetei extrem de amuzanta si sunete gajaite sau chiar copilaresti. Puterea sa de atractie era imensa si in centrul atentiei tuturor revenea profesoara aceea cu parul scurt, de un roscat inchis si buze mari ce dansau pe cantecele cuvintelor.