Bine ne-am regasit

 Cristale fermecate aluneca usor sub forma de fulgi pufosi si acopera pamantul. Ingheata, ingheata tot, pana si sufletul ingheata. E ciudat cum se coloreaza obrajii oamenilor iarna. Intotdeauna am crezut ca roseata aceea minunata reprezinta sinceritate. Frigul aprig de afara scoate rautatea din noi. Ne acoperim cu aburi si vorbim prin limbajul corpului. Caldura din interior vrea sa zburde libera spre cer, sa declanseze o revolutie impotriva ninsorii ce invaluie orice miscare. Dansam.....Pe gheata, fara tema si ne oglindim pe suprafata lucioasa astfel incat devenim o singura fiinta cu umbrele noastre. Vapoare indepartate, de un albastru inchis, luminate de viata ce isi desfasoara cursul in spatele hublourilor, ne indeamna sa zburam spre infinit, sa ne facem bagajele si sa urcam pentru prima data in viata pe maturile fermecate ale vrajitoarelor. O atingere lenta cu calcaiul a dispozitivului magic si se declanseaza calatoria din visul de azi-noapte. Fiecare centimetru parcurs aduce cu sine briza marina. As vrea sa ma delectez cu imaginea marii ce isi striga puternic in valuri singuratea, dar sentimentele ce ma inconjoara ma ghideaza spre vaporul ce isi dezvaluie treptat secretele. Povestile marinarilor imi atrag atentia si privesc inainte, descopar viata in larg. Arunc amintiri in trecut, le ingrop in omul de zapada din fata casei. Parasesc pamantul si nu o fac singura. Am o spirala dezmatata ce ma face sa mananc flori, sa miros culori si ma duce tot asa pana la vara mea. Imi acord o clipa de reculegere caci sarea m-a facut sa stranut prea des si nu il mai pot saruta pe cel ce doreste sa ma urmeze. Privesc spre cer sau mai bine zis, in povestea mea, spre regatul spiritelor, si numar incet mogaldetele acelea aurii ce isi masoara permanent durata de viata ramasa. As vrea sa le alin si sa le conving ca traiesc o eternitate, dar eu nu ar trebui sa le inteleg, sa le aud graiul. Daca le-as vorbi as rupe magia, as distruge echilibrul,iar multe dintre ele s-ar stinge subit din dorinta de a muri eroic. Sunt triste sau sunt vesele, sunt stele ce traiesc la infinit in sufletul nostru si stele ce dispar, aducand cu ele dorinte fierbinti. As vrea sa le aduc inapoi, dorintele mele nu depind de ele. Dorintele mele depind doar de mine. A curs o lacrima rece, aproape inghetata pe cer. A mai murit o stea din inima mea. Tot inainte ar zice comandantul navei ce ma asteapta in fiecare noapte. Am promis sa revin. Unde? Pe vapor, pe cel din trecut unde am petrecut o parte semnificativa a vietii mele, nopti calde de august sub clar de luna, serii friguroase de noiembrie aproape de Polul Nord. Sau pe orice alt vapor ce ma va duce la vechea stare de spirit, reinventata cu fiecare calatorie pe mare. Aproape, atat de aproape. Ating cu degetele lungi micul geam aburit al camerei de dans. Am ajuns, sunt acolo. Ma urmezi si iti arat cu rasuflarea taiata fiecare coltisor. Dansez, dansez, dansez pana la rasarit si de atunci inainte in camera de dans, decorata cu candelabre si cortine de matase visinie. Am revazut iubirea, veselia, zambetul, fericirea si pe ei. Comandantul navei si marinarii pitici din insula Knocker. Sa te prezint sau nu? De fapt ce suntem noi? M-ai urmat caci ti-ai dorit si eu nu ti-am interzis asta. Aveam nevoie de umbre in trecut sa ma sustina si credeam ca asta vei  fi. Obosita si dornica de semiobscuritatea din cuseta ce pluteste in apa intunecata, am pornit cu un mers leganat pe coridoarele inalte si inguste ale vaporului. M-am desfatat cu buze pline udate de vinul rosu uitat in noptiera de langa pat. Te-am acceptat si mi-am dat frau liber emotiilor tinute captive. Bine ne-am regasit!

Aberdeen state of mind

  O dimineata racoroasa sau o dupa-amiaza innorata. Ambele sau niciuna fac o toamna rece prematura si dominata de adierile rautacioase ale vantului. Cateva picaturi noaptea si multe haine ingramadite pe podea. Treptat  scot tot ce imi apartine pana si lucrurile ce nu le folosesc de ani de zile. Nu as vrea sa renunt la nimic. Oare o sa pot?
  Dar ce se intampla aici? Parca ieri pluteam in nestire, in caldura cotropitoare a unei veri lipsite de griji, a unei veri ce oferea evadare. De cine si de ce? Tocmai terminasem bacul de care depindea plecarea mea in Scotia, Aberden. Frica si stresul ce le simtisem pentru luni bune combinate cu fum de tigara ce ma agita si mai mult si cu un plus de deceptie amoroasa luau sfarsit la inceputul verii. 
Ce a insemnat vara pentru mine? Asociam acest anotimp cu rezultatele finale de la bac caci stiam ca atunci ma pot elibera total. De ramasitele de iubire ce vor fi uitate in tumultuoasele nopti de vara, de stresul acela constant si de vocea insistenta a constiintei mele ce imi spunea ca plecarea in Scotia depinde doar de mine.
Parca ieri imi vedeam visul implinit si nu imi venea sa cred ca la inceputul lunii septembrie chiar voi pleca la facultate in Aberdeen. Ce a insemnat asta pentru mine? Totul. De la 12 ani ma hranesc cu iluziile unei calatorii interminabile. Voiam inca de atunci sa plec si sa nu ma intorc. Poate ca nu stiam nimic si eram naiva si doar ma lasam dominata de parerile tatalui meu care imi povestea ce viata minunata si lipsita de griji duc fostii lui colegi de serviciu in Canada. America a devenit si visul copilarie mele pana am ajuns la acea maturitate adolescentina care m-a invatat sa gandesc singura si sa imi aleg totul in functie de ceea ce simt. Am renuntat la tara tuturor posibilitatilor si m-a cuprins o dorinta imensa de vizita toata lumea, de a ma bucura de fiecare coltisor al acestui univers imens. Ce vreau sa fac? Turism si nimic mai mult. Vreau sa ma hranesc cu peisaje, cu obiective turistice, cu oameni total diferiti ca infatisare si mentalitate, cu obiceiuri si mancaruri ciudate, cu teorii extravagante, cu tot ce respira. Oferta de a pleca in Aberdeen a venit peste noapte. Voi fi sincera cand voi mentiona ca la inceput nu m-a incantat atat de mult. Imi ramasese undeva departe fixata ideea de a merge la studii in Olanda. Iubeam Olanda si inca o iubesc. Am tradat'o intr-un fel renuntand la ea pentru Scotia. M-am decis sa aleg Aberdeen din mai multe motive. Am invatat sa iubesc Scotia in timp ii descopeream frumusetile.
Daca la inceput nu stiam mai mult decat toti ceilalti despre aceasta tara, acum nu pot sa realizez cand am ajuns sa cunosc cu adevarat ce ofera particica mea de uscat. Spun a mea pentru ca voi avea ocazia sa o explorez. Scotch, bagpipes, barbati in chilturi si cam atat ar spune unii. Eu as spune oameni pasionati si cu o vointa de fier, oameni prietenosi si totusi distanti cand vine vorba de intimitatea fiecaruia, peisaje extraordinare cu munti vechi erodati, muntii Grampian dar si campii intinse cu mlastini, lowlands si highlands, tarm cu faleza si plaja, stanci inalte de care se izbesc cu putere valurile marii oglindite in cerul pe jumatate azuriu, pe jumatate innorat, festivaluri superbe ce cuprind obiceiuri locale(de abia astept sa vina Hogmanay, sarbatoarea sfarsitului de an la scotieni), clima de toamna rece si muzica superba.
Nu am plecat inca, nu. Astept cu nerabdare asta. La cateva zile departare de Aberdeen, un oras-port micut, dar uimitor, simt ca sunt deja acolo. Poate ca febra cumparaturilor, stresul calatoriei, conversatiile cu  Claudia ce este deja acolo, planurile de a sta jos pe bagaje si a fuma o tigara in Heathrow cu Andreea, discutiile practice cu Daniela despre ce avem de facut in Aberdeen, check-inul online inainte de a ma duce la aeroport la telefon cu Andrei pentru a alege locuri apropiate, apartamentul ce este deja inchiriat, muzica Lorenei McKennitt,esarfele groase la inceput de toamna ce flutura in vant si o imaginatie bogata ce imi ofera mii de filme despre o noua viata. Nu am fumat nimic, dar asta nu ma impiedica sa raman cateva secunde uluita privand pe geam si zarind imaginea mea pe strazile din Aberden. 
Here I come Aberdeen! 

Schimbare

Furtuna si soare cand spui ca te doare,
Amalgam de sentimente trimise in zare
Trec peste noapte, aparent petrec.
Dorul ce vine cu zambet e sec
Si ignor, ignori un sentiment asa de tare.

Unde-i calda atingere de gheata?
Secunda ce vine m-a surprins fara viata.
Ploi de nisip as vrea sa inghit
Sa-mi sufoc al mintii mit,
Dar aud tacere de nedorit.

Liniste,durere si placere se-mbina.
Ma inec atat de incet intr-o apa lina
Si-ajung prin zbor jos intr-o gara.
Asteptare si nerabdare-n tren de vara...
Se aud voci, se aud suspine, tipete-n tihna.


Iubire ce vine, iubire ce pleaca
Nesocotinta din gand as vrea sa treaca.
Culori ce picteaza suflete apar rebele
Si vreau sa le vand pe-ale mele.
Gasi-voi oare in cale cateva stele?

Pedeapsa capitala

  Stateam incatusata pe scaunul rece, tintuita de forte supranaturale. Doream sa fug, sa evadez, spiritul sa imi paraseasca corpul incapabil sa se miste. Am incercat sa meditez, sa imi reiau ratacirile nesabuite ale sufletului, sa privesc imaginea din exteriorul pielii si sangelui meu. Ceva mult superior mie ma oprea. Vointa, determinata de vis, de ideal era prezenta in constiinta mea, dar nu ma putea constrange sa actionez. Ma scufundam incet intr-o mare de lacrimi a unui univers amar, alunecam de pe marginea unei prapastii in vidul absolut al alteia.

  Glasuri rigide, puternice si hotarate mi se strecurau in minte si auzeam pedepse. Nicio gratiere. Judecata finala, frica si neliniste. Doar un vis teribil intr-un somn agitat. 

Pierduta pe drumul spinos spre calea cea dreapta, cautam raza de lumina in inconstienta mea.

Eu: - Nu pot sa vad!

Creatorul: - Caci nu ai deschis bine ochii!

Eu: - Nu pot sa aud!

Creatorul: - Caci ti-ai astupat urechile!

Eu: - Nu mai simt nimic! Invelisul exterior ce ma inconjoara ca o carcasa a devenit impasibil. Mi-e sufletul incarcerat intr-o oaza de disperare, de lacrimi agonizante si reci.

Creatorul: - Caci nu ai simtit niciodata!

  Oare de ce imi este atat de greu sa ma trezesc? Oare de ce sunt atat de aspru judecata?

Plang, nu pot... Tip, nu pot... Ma doare si nimeni nu simte. Ma transpun intr-un alt vis. Incerc sa imi creez o realitate plina de sentimente. Ajung involuntar, pasind hotarata, spre portile mari, de otel, in imparatia lui Hades.

Dezolare, pustietate si apele negre ale Stixului. Doream sa imi impartasesc necunostintele si insensibilitatea cu mortii pacatosi.

  -Unde sunteti, nelegiuitilor?

Urmam drumul parcurs de Dante si imi aminteam toate pacatele comise si toate durerile suferite. Le traiam si le doream intr-un fel.

  -Pedeapsa capitala! 

Auzeam la intervale neregulate de timp.

Sa ard in focurile iadului. Asta doream, dar impietrisem si maini ale unor umbre necunoscute ma atingeau. Imposibil sa fiu, imposibil sa cred, imposibil sa exist.

  -Eu nu mai sunt! E-o dara tot ce sunt!

Chiar si acum cand nemurirea era posibila in iluzia unei existente de singuratate si impasibilitate, imi era frica.

Alerg si flacarile imi ard talpile, ma inalt spre varful muntilor, dar alunec in smoala fierbinte.

  -Nu e durere, nu! Caci nu simt! E neliniste provocata de cautarea febrila a unei cai de scapare, a venelor pulsande cu sange cald si gros, a unei atingeri umane!

Inainte de sfarsit

Umbre de ingeri apar aproape de far,
Deasupra marii zboara-un canar.
Sclipiri in priviri primesc in dar,
Sirene in tulburi valuri ce sar.

Si totusi am baut matraguna.

Raze ascunse in suflete primitoare
Emana lumina serafica, plutind ca o boare.
Imagini demonice, iubite prin sarbatoare
Danseaza, convertite la fericire in care.


Si totusi am baut matraguna.


Vibreaza atingerea ca o lira
Transmite fiori sporadici de martira.
Ne hranim cu aer, extaz si fara...
Transa injectata in mijloc de vara.


Si totusi am baut matraguna.

Durere

  Every me comes to a point in life when it kills everything around.

Flori, prieteni, animalute, creatii, frumusete, iubiti, absolut. 

Am luat pozele caci ma raneau uneori, imi provocau un plans isteric si le-am ars. Flacara mistuitoare imi alina sufletul. Apoi le-am simtit lipsa. Imi era dor de golul si durerea din suflet atunci cand le simteam. Acum nu mai sunt decat rame goale. Nimic umplut cu praf.

  Apa fierbinte, clocotind. Picaturi ce ardeau pe pielea mea.

 -Ma doare, am spus! Dar voi continua!

Am admirat florile fragede si gratioase. Le iubeam. Le-am udat din tot sufletul si cateva lacrimi s-au scurs pe obrajii mei si au alinat durerea mortii. 

Mi-e dor sa ating petalele fine si colorate in lumina soarelui, mi-e dor sa ating cu buzele mele uscate de atata distrugere tulpinile pline de viata. A ramas in urma doar pamant.

  O carte pe etajera. Ultimele pagini inca pastreaza urmele degetelor mele. Literele micute si delicate mi s-au impregnat pe piele, iar filele gingase mi-au spus povesti necunoscute.

  -Sa incepi, iubire! Si sa termini. Am abandonat cartea intr-un colt caci ajunsesem la finalul ei. Nu imi mai putea oferi nimic.  I-am rupt paginile una cate una. Am aruncat coperta pe geamul deschis, in noapte, iar foile mele pierdute le-am taiat, le-am rupt in mii de bucatele, le-am mototolit si le-am imprastiat prin camera. Alte cateva lacrimi. What's wrong with me?

  Somn adanc si apoi trezire brusca dintr-un vis ravasitor. Pasesc cu picioarele goale pe parchetul rece si caut ghemotoacele de hartie. Ma asez in genunchi si caut sa descifrez macar un cuvant din ceea ce a fost.

  -Hey, Scott,let's go out tonight! I feel like dancing. Mergem incet unul langa altul. Vorbim, zambim, dansam, radem si suntem prinsi intr-un joc. Imi indeplineste orice dorinta caci doar de asta suntem prieteni. Ii vorbesc despre iubire si atingerea absolutului. Eu ma gandesc la acel cineva perfect, el se gandeste la mine. Il privesc incet si incerc sa descifrez ce ascund ochii lui. Simt ca ar vrea mai mult. Ma indepartez si ezit.

  -Trebuie sa plec, nu am prea mult timp! 

Intalnirile se repeta destul de des. Stiu ce vrea, stiu ce vreau. Nu ma pot opri.

  -Nu il pot rani, imi spun. Dar nu ma pot opri! 

Plec din nou si asteptarea ii este inselata. As vrea sa ma intorc, dar nu pot. As vrea sa nu ne mai intalnim, dar nu pot.

  August, septembrie. Soare, vara, toamna, confuzie. Ma iubea caci o simteam. Il iubeam in felul meu, dar nu il mai doream alaturi. Continuam sa ma prefac desi imi facea rau. Ma afundam in minciuna. Ma autodistrugeam. Am plecat fara sa spun.

  -Ma doare, gandeam atunci, dar imi place atat de mult sa fug.

  -Te-am iubit, i-am spus la o intalnire intamplatoare. Cuvintele imi ardeau pe buze. Ar fi trebuit sa plang pentru ca eu cauzasem totul, dar eram o stana de piatra care nu mai putea simti nici macar durere.