Pe podea curge sange. Picaturile rosii aluneca usor. Se aude o muzica discreta, abia perceptibila din cea mai indepartata camera. O cuprinde ameteala si nu se mai poate tine pe picioare. Se sprijina de peretele alb ca marmura si isi deseneaza discret sentimentele cu propria vopsea rosie. Cutitul cu lama argintie zace intr-o balta de lichid si ii reaminteste totul. Lacrimi cristaline ii curg pe fata, machiajul i se intinde. Isi duce mana lipsita de forta la ochi, dar mai mult se murdareste. Oglinda imensa de pe perete ii reflecta imaginea si atunci o cuprinde socul. Isi taiase venele sa scoata suferinta. Sa curga, sa curga sangele, sa iasa durerea, sa se goleasca. Acum a realizat ca trecut prea mult timp si i-a curs prea mult sange.
Secatuita de putere isi bandajeaza ranile si se asaza pe podeaua murdara. Sangele ei si suferinta. Dar degeaba. Tot la fel se simte. Poate ar trebui sa puna capat la tot, dar e mult prea fricoasa pentru asta. Mai priveste odata in oglinda si o sparge. Nu se mai recunoaste. Cioburile cad, o inconjoara si dintr-un impuls le vrea mai mici decat sunt. Le nimiceste cu picioarele, le distruge din ce in ce mai puternic. Apoi o cuprinde o durere atroce, dar e fericita. Vrea sa o doara, sa sufere, sa nu mai simta nimic altceva. Muzica lina o calmeaza si se asaza visatoare pe podea. Plange. De durerea fizica pe care si-a provocat-o, de fericire, de usurare, de rusine ca a fost capabila sa procedeze astfel. Totul a ajuns la limita. Se ridica, se curata, se imbraca in haine curate si scrie in jurnalul sau tot ce avea pe suflet. Il uda cu lacrimi si sange fierbinte si apoi il lasa deschis pe masa. Acolo a scris tot ce avea ea de spus. Si-a luat ramas bun. Mult prea confuza si asaltata de sentimente contradictorii si-a invins frica. In ultima clipa in care viata inca ii pulsa in trup a regretat tot. Nu ceea ce facuse in ziua aceea, nu hotararea de a pune capat vietii sale, ci tot ceea ce facuse pana atunci, capcana in care cazuse si mai ales destinul care i-a fost mereu potrivnic.
Dupa ani de zile camera sa era neschimbata. Nimeni nu miscase nimic de la locul sau. Peretii albi manjiti cu sange ii vegheau spiritul ce se simtea pe podeaua rosie. Cearsaful rascolit zacea pe jos langa ramasitele oglindei de odinioara si o muzica lenta iti incanta auzul, te atragea. Un parfum dulce plutea in camera si razele soarelui patrundeau printre spatiile goale ale obloanelor. In dulap inca se mai zareau hainele ei, vechi, prafuite si roase de trecerea ireversibila a timpului, iar pe masa jurnalul deschis. Te invita sa-l citesti, sa-i afli povestea trista.
'What do you think about my soulmate?'
'Me? I guess he's ok!'
'Oh dear! You're my crazy! Tell me more!'
'Let me see. He's a peacock. He told me he was broke.'
'It was pink, now it's grey. Let me find another one.'
'But they are all peacocks! And if they ain't broke then they can't love!'
'This is an abstract subject. Love. What does it mean? To be there for the other all the time, to share your weaknesses, your worst disease and your pills with him, to give him your most precious key, the one to yuor closet, to adore his defects, to appreciate what you don't like about him, to hate his qualities, to feed him with your MC food when he is hungry?'
'You are insane my friend! Love is not like this. Love is like a flower, which grows bigger and bigger everyday!'
'Maybe for you but I'm different! For me love comes and goes just like a summer rain! Love at the beginning, strong feelings and hapiness then I get bored and I pick another peacock! When my neighbours go shopping in the morning I love my baby, when my mum comes home in the afternoon from work I go for a walk with my new love and then in the evening when everyone walks the dogs in the park, the moon and stars catch my eye and I leave my boy for another one!'
Vantul ce bate ma face sa zambesc,frigul sa rad.Mi-a inghetat sufletul.Totul reflecta ce am in interior!Pe aripile trecutului plutesc laolalta toate sentimentele mele.Acum tot ce a mai ramas e un gust amar si o priveliste mohorata,ce provoaca o melancolie acuta de pe acoperisul unui bloc cu 20 de etaje.Cat mai pe margine,merg atent si simt doua lumi ce vin din doua locuri diferite!
Un univers pustiu in care se cufunda orice trecator pe o
strada inghetata si plina de pavele gri. Nori mari in nuante de gri, cerul ce odata iti facea sufletul sa rada. O ploaie rece cu picaturi dese iti bate la geam si tu aluneci cat mai adanc sub plapumioara de puf si perna sub forma de inimioara. Vantul puternic si ravasitor, ramurile goale ale copacilor, culorile monotone si triste, pana si lipsa micilor vietati care te stresau cu prezenta lor odioasa in timpul verii...Toate reprezinta toamna.
Verdele izbitor care te imbata cu viata s-a pierdut intr-o adiere usoara de vant in ultima seara calda si placuta de vara. O umbrela gigantica si roz, cu buline multe colorate i-a luat locul si e adapostul sigur impotriva furiei dezlantuite ce vine de sus.
O dimineata geroasa ce te ingheata pe dinauntru. O cafea fierbinte si cat mai multe haine calduroase. Cuvinte ce plutesc in somnul de acum o jumatate de ora evadeaza in lumea inconjuratoare intr-un val de abur ce te uimeste. Totusi e toamna. Si te intrebi printre stranuturi...La iarna cum o fi?
O schimbare mica si totusi atat de mare in natura. De fapt totul vine din interior. Energia si exuberanta de fix acum doua saptamani,caci atunci a luat toamna cu asalt lumea noastra micuta, au disparut undeva intr-un colt mic si indepartat al sufletului si asteapta sa iasa din nou la suprafata anul viitor.
Acum e acum! Ce mai ai de facut? Scoala a inceput, nu ai chef de nimic, astenia de toamna te-a acaparat total. Singurul lucru care te atrage e un somn profund de cateva ore dupa scoala, care sa te cuprinda treptat si sa te abandonezi total viselor de vara. Si totusi nu poti dormi mereu! Te mai atrage oare ceva? Iti mai acapareaza privirea, iti mai pune stapanire pe suflet? Nu, dar...Stai! Parca e ceva! Acum ti-ai amintit. Ai citit intr-o carte veche si prafuita, uitata de ani si ani intr-o camera zavorata! Cu litere mici, dar totusi semnificative spunea ca toamna este anotimpul iubirii. Ti-a ramas intiparit in minte si acum iese la iveala! Iubirea este remediul perfect pentru starea ta de spirit!
Ai nevoie de plimbari lungi prin parc, de o simpla atingere a mainilor aspre de frig, de o imbratisare ce emana caldura, de un zambet inocent, de cuvinte dulci care iti
protejeaza sufletul, de saruturi lungi si pasionale sau de pupicuri mici ce te surprind in fiecare clipa! Dar mai ales iti doresti o persoana care sa iti stearga lacrimile si in secunda urmatoare sa razi pentru ca ti-a spus ca iti va curge rimelul daca continui! Sa fie alaturi de tine cand ai nevoie!
Iubirea zboara spre cer toamna, iar ploaia ce vine de sus si portile grele de fier ce nu se deschid o sperie si o fac pamanteana din nou! Intr-o clipa sunteti un singur suflet si totul e ceresc. In momentul urmator sunteti despartiti, dar gustati impreuna in inima fiecaruia o ciocolata calda facuta din dragoste la focul arzator al unui semineu!
Dar toate astea sunt atat de minunate! Parca prea frumoase pentru a fi reale! De ce erai trista oare? Pentru ca il uitasei pe el si uitasei de iubire!
SP_A0454.jpg)
