Tristete de toamna

Pe drumul prafuit si plin de amintiri cad lent frunzele moarte.Imi curge o lacrima rece din ochiul stang si nu simt nimic sau poate simt atat de mult incat…totul e confuz.Merg in fata fara sa ezit,o linie dreapta imi calauzeste pasii.A disparut labirintul in care ma cufundam treptat.Si totusi nu stiu incotro ma indrept.A inceput sa ploua.Picaturile imi ating brusc pielea si ma trezesc la realitate.Singuratatea ma invaluie si o durere profunda imi ocupa sufletul.Fiecare pas e absurd si viitorul e sumbru.Fulgerele spulbera linistea si intunericul!Si totusi e prea mult fum in jur.Ceva ma impiedica sa-mi ascult propriile ganduri si sentimente.
Vantul ce bate ma face sa zambesc,frigul sa rad.Mi-a inghetat sufletul.Totul reflecta ce am in interior!Pe aripile trecutului plutesc laolalta toate sentimentele mele.Acum tot ce a mai ramas e un gust amar si o priveliste mohorata,ce provoaca o melancolie acuta de pe acoperisul unui bloc cu 20 de etaje.Cat mai pe margine,merg atent si simt doua lumi ce vin din doua locuri diferite!