O poveste necunoscuta

Pe podea curge sange. Picaturile rosii aluneca usor. Se aude o muzica discreta, abia perceptibila din cea mai indepartata camera. O cuprinde ameteala si nu se mai poate tine pe picioare. Se sprijina de peretele alb ca marmura si isi deseneaza discret sentimentele cu propria vopsea rosie. Cutitul cu lama argintie zace intr-o balta de lichid si ii reaminteste totul. Lacrimi cristaline ii curg pe fata, machiajul i se intinde. Isi duce mana lipsita de forta la ochi, dar mai mult se murdareste. Oglinda imensa de pe perete ii reflecta imaginea si atunci o cuprinde socul. Isi taiase venele sa scoata suferinta. Sa curga, sa curga sangele, sa iasa durerea, sa se goleasca. Acum a realizat ca trecut prea mult timp si i-a curs prea mult sange.
Secatuita de putere isi bandajeaza ranile si se asaza pe podeaua murdara. Sangele ei si suferinta. Dar degeaba. Tot la fel se simte. Poate ar trebui sa puna capat la tot, dar e mult prea fricoasa pentru asta. Mai priveste odata in oglinda si o sparge. Nu se mai recunoaste. Cioburile cad, o inconjoara si dintr-un impuls le vrea mai mici decat sunt. Le nimiceste cu picioarele, le distruge din ce in ce mai puternic. Apoi o cuprinde o durere atroce, dar e fericita. Vrea sa o doara, sa sufere, sa nu mai simta nimic altceva. Muzica lina o calmeaza si se asaza visatoare pe podea. Plange. De durerea fizica pe care si-a provocat-o, de fericire, de usurare, de rusine ca a fost capabila sa procedeze astfel. Totul a ajuns la limita. Se ridica, se curata, se imbraca in haine curate si scrie in jurnalul sau tot ce avea pe suflet. Il uda cu lacrimi si sange fierbinte si apoi il lasa deschis pe masa. Acolo a scris tot ce avea ea de spus. Si-a luat ramas bun. Mult prea confuza si asaltata de sentimente contradictorii si-a invins frica. In ultima clipa in care viata inca ii pulsa in trup a regretat tot. Nu ceea ce facuse in ziua aceea, nu hotararea de a pune capat vietii sale, ci tot ceea ce facuse pana atunci, capcana in care cazuse si mai ales destinul care i-a fost mereu potrivnic.
Dupa ani de zile camera sa era neschimbata. Nimeni nu miscase nimic de la locul sau. Peretii albi manjiti cu sange ii vegheau spiritul ce se simtea pe podeaua rosie. Cearsaful rascolit zacea pe jos langa ramasitele oglindei de odinioara si o muzica lenta iti incanta auzul, te atragea. Un parfum dulce plutea in camera si razele soarelui patrundeau printre spatiile goale ale obloanelor. In dulap inca se mai zareau hainele ei, vechi, prafuite si roase de trecerea ireversibila a timpului, iar pe masa jurnalul deschis. Te invita sa-l citesti, sa-i afli povestea trista.