Ploua! Ploua, ploua! Nu auzi cum ploua, cum lovesc cu putere picaturile mari si reci geamurile cladirilor gri, cum inunda strazile pustii, cum indeparteaza suflul oamenilor din oras, din lume?
Nu mai ploua iubito! Vara si-a intrat pe deplin in drepturi. Priveste razele soarelui arzator, persoanele care au iesit nerabdatoare sa simta caldura infernala. S-a dus melancolia de inceput de toamna ce pusese stapanire pe inceputul verii. Iubito, ploaia a incetat acum 2 zile!
M-am lasat invaluita de visuri de vara, de mare, de rasarit pe plaja pustie intr-o rochita alba lejera, de apus intinsa pe nisipul inca fierbinte cu palaria fluturandu-mi in briza calduta, de vorbe pline de inteles si forma, dar atat de impenetrabile ca marile filozofii ale lumii, de atingeri suave, de seri tumultuoase pe strazi agitate, de terase boeme, de cluburi elegante, de ore de somn furate noptii pe o patura langa valuri, de imbratisari dulci si totusi dureroase, de buze calde si flamande, de pielea ce fremata de fiori, de respiratia sacadata si intretaiata de lacrimi de fericire, de tine, de iubire, de o mana ce a cuprins-o pe a mea.
Inceput de drum as fi spus atunci. Eram atat de imens de mult fericita incat simteam totul cu o intensitate maxima. Nimic nu ma impiedica sa merg pana la capat, sa risc, sa imi daruiesc pana si viata. Ma lasam cuprinsa de sentimente noi, contrarii. Eram dezorientata, dar imi placea. Traiam intr-un haos de desfatare si placere, accentuat de neprevazut si purtat de vapoare in mijlocul marii infinite.
Acum este iar vara, dar ploaia nu mai inceteaza. Mi-am pierdut sufletul, mi-am pierdut vara, l-am pierdut pe el. Sa spun ca mi-e dor ar fi prea putin ca sa exprim dezolarea de care ma simt cuprinsa.
Ploua de dimineata! Ma uit pe geam si lacrimile aluneca usor... de mahnire ca nu mai poate fi la fel, ca nu mai pot fi la fel, ca am pierdut din nou, ca vremea corespunde cu starea mea de spirit, ca sunt egoista si ma bucur ca ceilalti sunt captivi in propriile case, de parca asta i-ar impiedica sa fie fericiti.
Ma simt inchisa intr'o camera goala si alba. Noaptea evadez. Vreau sa ma imbat cu tristete, cu singuratate, cu incapacitatea de a schimba vara mea, cea mult dorita si asteptata.
Picaturile au incetat si soarele rasare. Nu mai pot sa vad realitatea din jur, peste sufletul meu inca ploua... Si nu mai esti acolo sa imi arati zambind cat de frumoasa-i vara la mare!
