Playing the night out

It was cold and dreamy as she was, she was shivering in the warm, crowded environment.

-Drink your last glass, drink your last thoughts and try to engage in random conversations that are so far away from you.

The voices were high and sharp, men looked threatening and eager to find their way into the alcohol night. Surrounded by glasses and concepts it all seemed as an usual farewell pub meeting. She's leaving, isn't she? Poor weavy dreamer, poor idealistic person who decides to accept far less than she would want because it is all she can get.

-You couldn't say no, could you?

People embracing her, people giving her affection in a way or another, that is what she gets. Everyone touches her with their feelings and opinions, with their histories, with their regrets. A few of them touch her body because she still needs to feed herself as a normal human being. She did not succeed yet to be a whole spiritual person. 

- You crave to find the key that opens the door to your inner thoughts and feelings, the key that makes you vibrate and conquers your soul. Are you still searching?

The wind blows strongly from the sea and the door opens harshly and reveals a piece of clear sky. Some people leave, some people come. They move on with their lives, they sleep, they eat, they drink, they work. They don't feel, they don't look for that essential part in life that can take them higher and help them achieve their potential. She has got ilusions, her meals are invisible thoughts and hopes. Her hair swings in the air and she loses her scarf. Going to get it from the dirty floor she thinks about all these people's dirty souls. They would enjoy using bodies for their own selfish pleasure. Where's the purpose in that? If you can't love you must still care. Reaching out to recover the softness of her indigo material she meets a smile and stays still for a while. Eyes, lips, thoughts try to discover what it isn't supposed to be.

They leave together to check out the weather and it seems quite nice and steady at the beginning, a lovely May night, a bit chilly, but still pleasant. Maybe she likes him, maybe he likes her. 

In the end, they start playing to discover new things or she starts playing because she can't help it. The game develops each second and she starts lying to get him into the game. The stakes are too high, he doesn't seem up for playing anymore. She desires to play, she wants to see if he can raise to her expectations. She sets the rules, she has to start. She tries along the night to find this one girl to chat up to prove that she can do it in a gay club. He has to follow, he has to find someone. 

- Is it really you that wants him to do it to the end? Is it risky, is it fun?

She enjoys it. It is something new and makes her heart beat faster and faster as she thinks about the end when everything will come out and there are going to be just the two of them talking about the good time they had pretending to be something they were not.

It seems he doesn't like it, he is too straight forward for this and goes for something easier. Maybe he likes her, but he wants something simple and linear. She started off as a game as she thought she'll satisfy her need for spontaneity and she'll get him to enjoy it. She thought he'll love it. He didn't.

- You lost, he won! You lose, they win. You play, they cut. 

Where are you now, little drama queen, with your games of extraordinary masks set up on various scenes? Who do you want to impress with that thoughtful expression on your face when you know that all you want is to get the guy?

Vulnerabilitate

Miezul noptii pe strazile luminate si putin galagioase din Aberdeen aduc cu sine relaxare si ocazii nenumarate de a observa. Vremea de primavara si-a intrat in rol si aduce cu sine zile calduroase, invelite de paturi reci de vant si nopti placute.

De ce am ajuns sa descriu vremea in primele propozitii din articol? Deoarece sunt in Uk si principalul subiect de conversatie pentru a lega o cat de mica conexiune este vremea. Small talk rules in here.

Dar sa trecem treptat la subiect. Voi incepe prin a spune ca ma indreptam linistita spre casa dupa o zi obositoare de job si doua dintre filmele Scream. 

Aproape adormita si dornica de a bea un ceai fierbinte ma gandeam daca sa fiu speriata ca merg singura noaptea pentru o bucata buna de drum sau nu. Oare au inceput sa mi se para oamenii suspecti si oarecum ciudati?

Nu. Aceiasi scotieni plini de viata si putin beti, indreptandu-se spre cluburi pentru o iesire incendiara. Mi-am urmat calea si m-am bucurat de plimbarea nocturna. Aproape de casa, pe una dintre stradutele putin circulate, ce o folosesc drept scurtatura, un barbat imi atrage atentia. In fata sediului central de politie, o cladire moderna alcatuita in totalitate din sticla bleumarin si foarte inalta,se iveste fata unui barbat.

M-au trecut fiorii, dar nu, subiectul principal nu sunt eu. Vulnerabilitatea aceasta nu imi apartine mie, ci lui. Ascuns in spatele unui gard micut, acoperit de plante agatatoare, barbatul isi urma chemarea naturii relaxat.

Cum am perceput eu acesta activitate simpla si normala, doar ca executata intr-un spatiu public? As putea-o numi vulnerabilitate. Fara posibilitatea de a fi acoperiti in totalitate, fara posibilitatea de a pastra misterul, fara posibilitatea de a-si pastra si arata aroganta aceea specifica ce ii ajuta sa manipuleze si sa
placa simultan. 

Descoperiti, si practic si psihic, fata lor schiteaza un zambet de resemnare combinat cu putina rusine. Daca in mod normal ar fi fost mandri si chiar grabiti sa isi arate jucaria si sa ii prezinte abilitatile, acum se grabesc sa o ascunda. De ce va tradeaza gesturile cand totul este atat de natural? De ce aratati atat de multa vulnerabilitate?

Limbajul corpului si expresia fetei acelui barbat m-a determinat sa percep totul ca pe o dovada de vulnerabilitate.

It is thought that you have no flaws, that you are strong and protective. Poate ca trebuie sa existe si momentele voastre de vulnerabilitate, poate ca asta va face umani in spatelui zidului acela de nedoborat.

Profesoara de literatura universala

Pasiune si devotare. Cele doua cuvinte o caracterizau perfect, ceea ce indeplinea zilnic, ceea ce savarsea in timpul liber. Date concrete nu ar fi putut nimeni sa extraga din putinele momente ce le petrecea la liceu in orele de italiana sau de literatura universala. In fiecare dimineata,, pe ferestrele inalte, cu rame de lemn auriu cojit, picaturile transparente de roua se strangeau triste si alunecau in nestiire.Voci de rezonante diferite, unele mai lenese, altele mai vioaie incercau sa isi faca loc in spatiul imens din sala de clasa. Somnolenta si multa energie se contopeau la 7 si jumatate de dimineata. Sunetele stridente incercau sa se faca remarcate prin glume banale si informatii generale. Oare cum se poate umple timpul acesta, aproape irosit la liceu, decat printr-un somn linistit si profund? Poate ca unii au parte de revelatii, poate ca altii sunt inspirati de zgomote dezordonate. Cum ar fi sa visezi cu ochii deschisi, sa fii purtat in propria lume a imaginatiei pe o banca maro inconfortabila, cu scaune rigide?

-Dar, nu este nevoie, pui mic, parca se aude vocea ei groasa, dar totusi placuta din departare. Isi face intrarea in clasa indepartata mai energica decat niciodata. Uneori poate fi asemanata cu cantecul unei chitari, alteori cu valsul din salile de petreceri ale vilelor grandioase de acum un secol. Dar de unde atat de mult entuziasm, de unde atat de multa placere in vorbele sale? Nu este decat o profesoara, o persoana cu o infatisare normala. Nu ar iesi cu nimic in evidenta daca am exclude zambetul acela molipsitor, ochii sai vii ce transmit experienta, dorinta de viata si o lume ascunsa in fictiunea din carti.

Vibreaza o voce ragusita si puternica in clasa, dar dulce. Pe aripi de vant, in briza amintirilor povesteste despre Dante si a sa "Divina Comedie". Atat de entuziasmata si dornica sa ne molipseasca cu placerea ireala de a citi si de a ne transpune in rolul personajelor, ne transmite cuvinte si magie. Vocalele si consoanele sunt imbracate in miere si hranesc auzul, formeaza un drum spiralat spre infern. Mana ei imbatranita de vreme ne atinge degetele si ne poarta alaturi de Dante Alighieri printre suferintele variate ale condamnatilor. Inaintam, desi vederea ne este inlantuita de atata durere. Fiecare moment este o experienta si la final se afla Beatrice, ne-a promis vivace doamna aceea cu sufletul tanar. Purgatoriul si raiul trebuiesc strabatute in singuratea camerelor noastre, caci ora se terminase si tumultul acela de cuvinte a disparut odata cu profesoara.

 Drumul nu s-a sfarsit inca si vocea sa calda ne poarta de la literatura clasica la cea contemporana.           

-Astazi ne vom opri la Nora de Henrik Ibsen, dragele mele. O poveste atat de interesanta si umitoare ce prezinta schimbarea conditiei unei femei. Cartea aceasta minunata ne vorbeste nici mai mult, nici mai putin de consacrarea destinului Norei, o femeie ce gaseste puterea de a-si lua viata in propriile maini. In timpurile indepartate de care vorbim, iubitele mele, femeile se casatoreau mai mult din convenienta si erau la bunul plac al sotului. Sa ai curajul sa renunti la linistea familiala si sa hotarasti ca meriti mai mult a fost un adevarat act de curaj din partea Norei. Sper ca nu va plictisesc acum spre final!

 Si atunci se oprea caci nu voia sa strice misterul cartii dandu-ne prea multe detalii. Misiunea sa era sa ne determine sa citim, sa ne transmita pasiunea cartilor. Ce dar minunat sa povestesti atat de frumos si captivant. Sorbeam cuvintele si nu doream sa se opreasca, insa cateva persoane nerecunoscatoare cascau in voie, privind nerabdatoare la ceas. Cum sa atragi indiferenta si ignoranta de partea ta?  

Atunci se oprea brusc si isi interpreta propriul rol in fata clasei, exprimandu-se liber printr-o mimica a fetei extrem de amuzanta si sunete gajaite sau chiar copilaresti. Puterea sa de atractie era imensa si in centrul atentiei tuturor revenea profesoara aceea cu parul scurt, de un roscat inchis si buze mari ce dansau pe cantecele cuvintelor.

Bine ne-am regasit

 Cristale fermecate aluneca usor sub forma de fulgi pufosi si acopera pamantul. Ingheata, ingheata tot, pana si sufletul ingheata. E ciudat cum se coloreaza obrajii oamenilor iarna. Intotdeauna am crezut ca roseata aceea minunata reprezinta sinceritate. Frigul aprig de afara scoate rautatea din noi. Ne acoperim cu aburi si vorbim prin limbajul corpului. Caldura din interior vrea sa zburde libera spre cer, sa declanseze o revolutie impotriva ninsorii ce invaluie orice miscare. Dansam.....Pe gheata, fara tema si ne oglindim pe suprafata lucioasa astfel incat devenim o singura fiinta cu umbrele noastre. Vapoare indepartate, de un albastru inchis, luminate de viata ce isi desfasoara cursul in spatele hublourilor, ne indeamna sa zburam spre infinit, sa ne facem bagajele si sa urcam pentru prima data in viata pe maturile fermecate ale vrajitoarelor. O atingere lenta cu calcaiul a dispozitivului magic si se declanseaza calatoria din visul de azi-noapte. Fiecare centimetru parcurs aduce cu sine briza marina. As vrea sa ma delectez cu imaginea marii ce isi striga puternic in valuri singuratea, dar sentimentele ce ma inconjoara ma ghideaza spre vaporul ce isi dezvaluie treptat secretele. Povestile marinarilor imi atrag atentia si privesc inainte, descopar viata in larg. Arunc amintiri in trecut, le ingrop in omul de zapada din fata casei. Parasesc pamantul si nu o fac singura. Am o spirala dezmatata ce ma face sa mananc flori, sa miros culori si ma duce tot asa pana la vara mea. Imi acord o clipa de reculegere caci sarea m-a facut sa stranut prea des si nu il mai pot saruta pe cel ce doreste sa ma urmeze. Privesc spre cer sau mai bine zis, in povestea mea, spre regatul spiritelor, si numar incet mogaldetele acelea aurii ce isi masoara permanent durata de viata ramasa. As vrea sa le alin si sa le conving ca traiesc o eternitate, dar eu nu ar trebui sa le inteleg, sa le aud graiul. Daca le-as vorbi as rupe magia, as distruge echilibrul,iar multe dintre ele s-ar stinge subit din dorinta de a muri eroic. Sunt triste sau sunt vesele, sunt stele ce traiesc la infinit in sufletul nostru si stele ce dispar, aducand cu ele dorinte fierbinti. As vrea sa le aduc inapoi, dorintele mele nu depind de ele. Dorintele mele depind doar de mine. A curs o lacrima rece, aproape inghetata pe cer. A mai murit o stea din inima mea. Tot inainte ar zice comandantul navei ce ma asteapta in fiecare noapte. Am promis sa revin. Unde? Pe vapor, pe cel din trecut unde am petrecut o parte semnificativa a vietii mele, nopti calde de august sub clar de luna, serii friguroase de noiembrie aproape de Polul Nord. Sau pe orice alt vapor ce ma va duce la vechea stare de spirit, reinventata cu fiecare calatorie pe mare. Aproape, atat de aproape. Ating cu degetele lungi micul geam aburit al camerei de dans. Am ajuns, sunt acolo. Ma urmezi si iti arat cu rasuflarea taiata fiecare coltisor. Dansez, dansez, dansez pana la rasarit si de atunci inainte in camera de dans, decorata cu candelabre si cortine de matase visinie. Am revazut iubirea, veselia, zambetul, fericirea si pe ei. Comandantul navei si marinarii pitici din insula Knocker. Sa te prezint sau nu? De fapt ce suntem noi? M-ai urmat caci ti-ai dorit si eu nu ti-am interzis asta. Aveam nevoie de umbre in trecut sa ma sustina si credeam ca asta vei  fi. Obosita si dornica de semiobscuritatea din cuseta ce pluteste in apa intunecata, am pornit cu un mers leganat pe coridoarele inalte si inguste ale vaporului. M-am desfatat cu buze pline udate de vinul rosu uitat in noptiera de langa pat. Te-am acceptat si mi-am dat frau liber emotiilor tinute captive. Bine ne-am regasit!

Aberdeen state of mind

  O dimineata racoroasa sau o dupa-amiaza innorata. Ambele sau niciuna fac o toamna rece prematura si dominata de adierile rautacioase ale vantului. Cateva picaturi noaptea si multe haine ingramadite pe podea. Treptat  scot tot ce imi apartine pana si lucrurile ce nu le folosesc de ani de zile. Nu as vrea sa renunt la nimic. Oare o sa pot?
  Dar ce se intampla aici? Parca ieri pluteam in nestire, in caldura cotropitoare a unei veri lipsite de griji, a unei veri ce oferea evadare. De cine si de ce? Tocmai terminasem bacul de care depindea plecarea mea in Scotia, Aberden. Frica si stresul ce le simtisem pentru luni bune combinate cu fum de tigara ce ma agita si mai mult si cu un plus de deceptie amoroasa luau sfarsit la inceputul verii. 
Ce a insemnat vara pentru mine? Asociam acest anotimp cu rezultatele finale de la bac caci stiam ca atunci ma pot elibera total. De ramasitele de iubire ce vor fi uitate in tumultuoasele nopti de vara, de stresul acela constant si de vocea insistenta a constiintei mele ce imi spunea ca plecarea in Scotia depinde doar de mine.
Parca ieri imi vedeam visul implinit si nu imi venea sa cred ca la inceputul lunii septembrie chiar voi pleca la facultate in Aberdeen. Ce a insemnat asta pentru mine? Totul. De la 12 ani ma hranesc cu iluziile unei calatorii interminabile. Voiam inca de atunci sa plec si sa nu ma intorc. Poate ca nu stiam nimic si eram naiva si doar ma lasam dominata de parerile tatalui meu care imi povestea ce viata minunata si lipsita de griji duc fostii lui colegi de serviciu in Canada. America a devenit si visul copilarie mele pana am ajuns la acea maturitate adolescentina care m-a invatat sa gandesc singura si sa imi aleg totul in functie de ceea ce simt. Am renuntat la tara tuturor posibilitatilor si m-a cuprins o dorinta imensa de vizita toata lumea, de a ma bucura de fiecare coltisor al acestui univers imens. Ce vreau sa fac? Turism si nimic mai mult. Vreau sa ma hranesc cu peisaje, cu obiective turistice, cu oameni total diferiti ca infatisare si mentalitate, cu obiceiuri si mancaruri ciudate, cu teorii extravagante, cu tot ce respira. Oferta de a pleca in Aberdeen a venit peste noapte. Voi fi sincera cand voi mentiona ca la inceput nu m-a incantat atat de mult. Imi ramasese undeva departe fixata ideea de a merge la studii in Olanda. Iubeam Olanda si inca o iubesc. Am tradat'o intr-un fel renuntand la ea pentru Scotia. M-am decis sa aleg Aberdeen din mai multe motive. Am invatat sa iubesc Scotia in timp ii descopeream frumusetile.
Daca la inceput nu stiam mai mult decat toti ceilalti despre aceasta tara, acum nu pot sa realizez cand am ajuns sa cunosc cu adevarat ce ofera particica mea de uscat. Spun a mea pentru ca voi avea ocazia sa o explorez. Scotch, bagpipes, barbati in chilturi si cam atat ar spune unii. Eu as spune oameni pasionati si cu o vointa de fier, oameni prietenosi si totusi distanti cand vine vorba de intimitatea fiecaruia, peisaje extraordinare cu munti vechi erodati, muntii Grampian dar si campii intinse cu mlastini, lowlands si highlands, tarm cu faleza si plaja, stanci inalte de care se izbesc cu putere valurile marii oglindite in cerul pe jumatate azuriu, pe jumatate innorat, festivaluri superbe ce cuprind obiceiuri locale(de abia astept sa vina Hogmanay, sarbatoarea sfarsitului de an la scotieni), clima de toamna rece si muzica superba.
Nu am plecat inca, nu. Astept cu nerabdare asta. La cateva zile departare de Aberdeen, un oras-port micut, dar uimitor, simt ca sunt deja acolo. Poate ca febra cumparaturilor, stresul calatoriei, conversatiile cu  Claudia ce este deja acolo, planurile de a sta jos pe bagaje si a fuma o tigara in Heathrow cu Andreea, discutiile practice cu Daniela despre ce avem de facut in Aberdeen, check-inul online inainte de a ma duce la aeroport la telefon cu Andrei pentru a alege locuri apropiate, apartamentul ce este deja inchiriat, muzica Lorenei McKennitt,esarfele groase la inceput de toamna ce flutura in vant si o imaginatie bogata ce imi ofera mii de filme despre o noua viata. Nu am fumat nimic, dar asta nu ma impiedica sa raman cateva secunde uluita privand pe geam si zarind imaginea mea pe strazile din Aberden. 
Here I come Aberdeen! 

Schimbare

Furtuna si soare cand spui ca te doare,
Amalgam de sentimente trimise in zare
Trec peste noapte, aparent petrec.
Dorul ce vine cu zambet e sec
Si ignor, ignori un sentiment asa de tare.

Unde-i calda atingere de gheata?
Secunda ce vine m-a surprins fara viata.
Ploi de nisip as vrea sa inghit
Sa-mi sufoc al mintii mit,
Dar aud tacere de nedorit.

Liniste,durere si placere se-mbina.
Ma inec atat de incet intr-o apa lina
Si-ajung prin zbor jos intr-o gara.
Asteptare si nerabdare-n tren de vara...
Se aud voci, se aud suspine, tipete-n tihna.


Iubire ce vine, iubire ce pleaca
Nesocotinta din gand as vrea sa treaca.
Culori ce picteaza suflete apar rebele
Si vreau sa le vand pe-ale mele.
Gasi-voi oare in cale cateva stele?

Pedeapsa capitala

  Stateam incatusata pe scaunul rece, tintuita de forte supranaturale. Doream sa fug, sa evadez, spiritul sa imi paraseasca corpul incapabil sa se miste. Am incercat sa meditez, sa imi reiau ratacirile nesabuite ale sufletului, sa privesc imaginea din exteriorul pielii si sangelui meu. Ceva mult superior mie ma oprea. Vointa, determinata de vis, de ideal era prezenta in constiinta mea, dar nu ma putea constrange sa actionez. Ma scufundam incet intr-o mare de lacrimi a unui univers amar, alunecam de pe marginea unei prapastii in vidul absolut al alteia.

  Glasuri rigide, puternice si hotarate mi se strecurau in minte si auzeam pedepse. Nicio gratiere. Judecata finala, frica si neliniste. Doar un vis teribil intr-un somn agitat. 

Pierduta pe drumul spinos spre calea cea dreapta, cautam raza de lumina in inconstienta mea.

Eu: - Nu pot sa vad!

Creatorul: - Caci nu ai deschis bine ochii!

Eu: - Nu pot sa aud!

Creatorul: - Caci ti-ai astupat urechile!

Eu: - Nu mai simt nimic! Invelisul exterior ce ma inconjoara ca o carcasa a devenit impasibil. Mi-e sufletul incarcerat intr-o oaza de disperare, de lacrimi agonizante si reci.

Creatorul: - Caci nu ai simtit niciodata!

  Oare de ce imi este atat de greu sa ma trezesc? Oare de ce sunt atat de aspru judecata?

Plang, nu pot... Tip, nu pot... Ma doare si nimeni nu simte. Ma transpun intr-un alt vis. Incerc sa imi creez o realitate plina de sentimente. Ajung involuntar, pasind hotarata, spre portile mari, de otel, in imparatia lui Hades.

Dezolare, pustietate si apele negre ale Stixului. Doream sa imi impartasesc necunostintele si insensibilitatea cu mortii pacatosi.

  -Unde sunteti, nelegiuitilor?

Urmam drumul parcurs de Dante si imi aminteam toate pacatele comise si toate durerile suferite. Le traiam si le doream intr-un fel.

  -Pedeapsa capitala! 

Auzeam la intervale neregulate de timp.

Sa ard in focurile iadului. Asta doream, dar impietrisem si maini ale unor umbre necunoscute ma atingeau. Imposibil sa fiu, imposibil sa cred, imposibil sa exist.

  -Eu nu mai sunt! E-o dara tot ce sunt!

Chiar si acum cand nemurirea era posibila in iluzia unei existente de singuratate si impasibilitate, imi era frica.

Alerg si flacarile imi ard talpile, ma inalt spre varful muntilor, dar alunec in smoala fierbinte.

  -Nu e durere, nu! Caci nu simt! E neliniste provocata de cautarea febrila a unei cai de scapare, a venelor pulsande cu sange cald si gros, a unei atingeri umane!